Noaptea, povestirea si liceenii

noaptea

NOAPTEA MA FASCINEAZA. M-a fascinat dintotdeauna. M-am simtit atras de ea, ademenit de ea, in mrejele ei si prin linistea ei, in tot necunoscutul si misterul pe care il emana, de fiecare data. Totusi, cei care spun ca noaptea este in totalitate linistita, inseamna ca nu stiu ce este noaptea, nu o cunosc cu adevarat, nu o inteleg sau le este frica de ea. Insa noaptea are ceva ce nu poate fi atins sau descris in simple cuvinte, ci doar simtit si trait, in modul cel mai intim si mai nestiut cu putinta.

Mi-am dat seama ca desi m-am intalnit cu noaptea de nenumarate ori, in circumstante unice, uneori minunate si imbatatoare, alteori infricosatoare si primare, si poate de multe ori ignorand-o ca si cum nu ar fi cine stie ce, jucand mai mult sau mai putin sadic la adresa ei, totusi nu am scris niciodata despre ea. Am pomenit-o de multe ori, desi atat in fantasmele mele cat si in preocuparile mele ea juca un rol extraordinar, esential. Si totusi nu i-am dedicat niciodata o scriitura, doar ei, noptii. Si Continuă lectura

O întâlnire cu Pablo Picasso

picasso

STAU SINGUR IN FAȚA UNEI BERI PLINE și abia acum, după atâta timp, îmi pot permite să povestesc cum l-am cunoscut pe Pablo Picasso.

America este o țară minunată, însă atunci când apare o scanteie, un eveniment ce se va dovedi memorabil, inedit, despre care știi că iți va marca viața pentru totdeauna, ei bine, atunci poate merită să o parasești pentru a afla ceea ce altfel ți-ar fi interzis. Continuă lectura

Aripi

White_by_chinad0ll

NU ȘTIA DECÂT SĂ ZBOARE. N-o interesase nimic altceva. Nu învaţase altceva. Toată viaţa şi-o petrecuse în aer. Pământul îi era străin. Ori de câte ori păşea pe pământ, se întreba ce caută acolo. De ce nu se simte bine? De ce nu se simte în siguranţă? Şi de fiecare dată privea spre cer. La cerul albastru sau înnorat, la soarele strălucind sau ascuns în spatele perdelei de nori, la stelele îndepărtate. Tânjea atât de mult după văzduh, încât ar fi fost în stare să schimbe picioarele pe o pereche de aripi.

Şi le imaginase de nenumărate ori seara, înainte de a adormi. Erau albe şi lungi, foarte lungi, aproape atingeau pământul. Le vedea cum stau închise pe spatele gol, acoperindu-l ca o pelerină cerească. Iar când se deschideau complet, şi doar pentru o clipă rămâneau aşa, simţea că ar fi putut face orice şi-ar fi pus în minte. Continuă lectura