Celloman

celloman

UNEORI, DOAR UNEORI, un violoncel se aude, noaptea, tarziu, dinspre cer, de peste blocuri, de peste sau de dincolo de mine si de tine. Arcusul atinge corzile, atunci cand asculti atent, dar foarte atent, intunericul si zgomotele orasului. Incepe lent. Intotdeauna. Si te atinge. Asa ca asculti mai departe, mai mult. Iar muzica ce izvoraste, magic, dintre corzile, arcusul si corpul solid, arcuit si bine croit al instrumentului, se prelinge, inexplicabil pe langa tine, de cele mai multe ori peste tine. Te impresoara si te anima, te forteaza sa asculti. Te mentine atent, Continuarea

Mustang – o poveste din Vestul Indepartat (Partea a II-a)

indian

(continuare) [poti citi partea I aici]

BRET IL PRIVEA NAUCIT pe mustaciosul care ii luase locul blondei. Intinse o mana spre el, vrand sa spuna ceva. Insa orice cuvinte ar fi avut inainte de spus, acum il parasisera.

Mustaciosul vorbi, cu o voce haraita:

–          Dumneata sa nu intinzi degetul spre mine, mister. Pentru ca, ma intelegi, asta poate sa insemne un singur lucru… Continuarea

Mustang – o poveste din Vestul Indepartat (Partea I)

cowboy

SOARELE ARDEA. Desertul se intindea, stapan peste tot si toate, in plina arsita, cu nuantele sale de galben spre cenusiu pana la orizontul inecat in praf. Boschetii razleti ce cresteau acolo, in pustiul fara margini, pareau a fi toti la fel, parte dintr-un tablou monoton si sterp. Cerul albastru nu lasa sa se vada niciun nor care ar fi putut sta in calea soarelui neiertator. Continuarea

Au innebunit salcamii…

cluj

SAMBATA DIMINEATA, URMANDU-MI RITUALUL SAPTAMANAL, am iesit din casa. Ma simteam extraordinar de bine, tesalat si treaz – toate in acelasi timp, insa nu oricum, ci festiv. Nu aveam sa aflu de ce ma simteam asa – ceea ce de fapt stiam, dar nu stiam sa recunosc, inca de cand facusem ochi – decat atunci cand am simtit lumina soarelui izbindu-mi si mangaindu-mi crestetul capului. Si am tras in piept aerul.

Mergeam pe strada calm, in ritmul saltaret care ma caracterizeaza. Doar ca la ritmul asta al meu se adaugase ceva, din categoria a ceea ce poti doar sa simti. Si simteam pe deplin ce inseamna „martie”!

Am petrecut urmatoarea parte din zi ascultand, Continuarea

Imagini in Oglinda

mirrror

OGLINDĂ. MĂ PRIVESC ÎN OGLINDĂ. Îmi privesc ochii. Apoi nasul, obrajii, gura, bărbia. Toate fine, neatinse, neînsemnate de vreme. Bărbia, la sud, este fermă. Pomeţii, proeminenţe ce delimitează faţa la est şi la vest, se prelungesc, parcă prin doi ochi ageri, pătrunzatori, pentru a se termina cu sprâncene negre la nord. Obrajii sunt două câmpii întinse, fără pic de vegetaţie. Buzele, pline, ameninţă că se vor deschide si mă vor înghiţi, dacă voi încerca să trec peste ele. Şi totuşi, iată, le-am lăsat în urma mea. Drept în faţă însă, se înalţă uriaş, ameninţător, un colos sculptat din piatră: nasul. Îl escaladez şi ajung în vârf. De aici, admir, uluit priveliştea. Continuarea

Visul si Duhul

Sabbath_Day_by_roadioartsAM AVUT UN VIS. Si in visul meu se facea ca as fi putut sa fac orice imi doream. Dar nu stiam cum. Iar Duhul Visului a aparut in vis si a spus: „Doreste-ti ceva. Orice. Doar ca ai o singura dorinta la dispozitie. Una singura. Ce ai nevoie sa se implineasca? Ce iti doresti mai mult si mai mult? Doreste-ti!”. Iar eu am stat si am chibzuit, in visul meu. Si multe erau cele ce imi treceau prin minte, dar niciuna nu parea sa merite indeajuns incat s-o rostesc catre Duhul Visului spre a se implini. Continuarea

Reintoarcerea Oului – o poveste virtuala

dizzy2povestire publicata in revista LEVEL, 2006

DATORITA FORMEI SALE INCONFUNDABILE DE OU, nu se putea ascunde prea uşor. Nu-şi putea  imagina nici măcar cum s-ar fi putut deghiza. Însă cum stătea el şi medita la cum poţi deghiza un ou, îi veni în minte o maximă uluitoare: „În aşa fel încât nimeni să nu te poată recunoaşte vreodată,
ideal ar fi să te deghizezi în tine însuţi.”

Era tare mulţumit de maxima formidabilă pe care tocmai şi-o amintise, singurul neajuns pe care îl simţea fiind neputinţa de-a o plasa ideologic. Nu-şi putea aminti nici în ruptul capul de la ce filosof chinez o preluase, de acum în repertoriul său personal. Cum niciodată nu fusese prea entuziasmat de actul pur al gândirii, altii fiind nevoiti sa faca asta pentru el, abandonă repede problema, trecând, ca un veritabil ou de parte masculină, la fapte. Răvăşit de emoţia momentului, scoase aproape tremurând dintr-un buzunar al vechilor izmene de lucru, o cheie aurită. O privi emoţionat. Continuarea