Ireland Forever (II)
18 Sep 2009 2 comentarii
in Irlanda, Povesti... Etichete:avion, guinness, insula, ireland forever, Irlanda, patrick, roscovan, sf patrick, whiskey
Trifoiul irlandez
Aflat in cladirea aeroportului, trepidam. Ma simteam foarte viu si constient. Da, si eram curios daca vorba cantecului despre femeile din Dublin, este adevarata. Da, vroiam sa simt, sa miros, sa gust Irlanda.
Cand mi-am luat zborul, mi-am zis “This is it! Azi ajung mai departe decat am fost vreodata”. Urmaream stewardesele roscate, cu acel farmec si vorba aparte. Ii ascultam pe colegii mei de zbor discutand, si, desi sa-mi bag piciorul daca intelegeam o boaba din unele fraze, imi placeau si chiar ma gandeam la un moment dat ca ar fi un experiment interesant sa ma uit la baba de langa mine si sa-i spun gales, dupa ce am oprit-o din citit romanul ala gros cat masa de stejar din sufrageria lu’ bunica: “Imi placi”. Dar, nu stiu daca mi-ar fi iesit prea bine. Mai mult
Ireland Forever (I)
09 Sep 2009 Scrie un comentariu
in Irlanda, Povesti... Etichete:insula, ireland forever, plete, sabie
Harpa Regelui Inalt al Irlandei, Brian Boru (www.irishheritage.ie)
Stiu ca poate fi ciudat ca un român sa spuna, chiar convins si mandru, “Eireann Go Brach”. Da, asta ar insemna “Irlanda pentru totdeauna”. Si pentru a spune un atare lucru, exista un motiv, special si foarte intemeiat. Si, in asa fel incat sa nu inteleg numai eu, am sa va spun o poveste…
Asa ca (a fost odata ca niciodata)…
Sunt mai mult de 10 ani de cand am cumparat primul disc cu muzica irlandeza. Eram doar un pusti aflat pe meleagurile verzi-gri ale Elvetiei, traiam in lumea mea proprie, ideala si de basm. Intrat in magazinul cu cd-uri la reducere, scormoneam avid in gramada amorfa cautand ceva muzica buna. Ma durea-n cot de toata muzica nemteasca romantata de pe vremea lu’ strabunicu’ si de tot ceea ce altii considerau “cool”. Cand mi-au picat ochii pe coperta verde, pe jumatate ingropata in morman, m-a trecut un fior. Am scos carcasa si am privit-o: The Celtic Collection. M-am uitat pe dos, sa vad si eu, ca tot omul, ce pot identifica. Raspunsul cred ca l-ati ghicit deja. Nimic! Nu auzisem de niciuna dintre piesele scrise acolo. Nici de Danny Boy, nici de Molly Malone sau de Riverdance, cele ce aveau sa devina in urmatorii ani, veritabile teme de viata pentru mine. Si cu toate ca nu stiam cu se mananca, ma atragea ca un magnet. Mai mult
