MUSTANG – Partea a II-a
19 Sep 2010 Lasă un comentariu
in Povesti... Etichete:american dream, billy the kid, desert, erou, mustang, poveste, Povesti..., povestitor
(continuare) [poti citi partea I aici]
BRET IL PRIVEA naucit pe mustaciosul care ii luase locul blondei. Intinse o mana spre el, vrand sa spuna ceva. Insa orice cuvinte ar fi avut inainte de spus, acum il parasisera.
Mustaciosul vorbi, cu o voce haraita:
- Dumneata sa nu intinzi degetul spre mine, mister. Pentru ca, ma intelegi, asta poate sa insemne un singur lucru.
Bret privea in continuare, fara sa se poata dezmetici.
- Ah, si te rog sa ai grija la trasura dumitale. M-a cam zguduit, dar imi dau seama, it’s clear, ca este de fabricatie buna. Si comoda, pe deasupra, facu omul, saltandu-se de doua ori in scaun, ca si cum ar fi testat arcurile.
Vazandu-l pe cersetor cum se salta in scaunul din Ford-ul lui frumos, Bret simti ca se aprinde.
- Ce crezi tu ca numesti trasura?!
- Ai fi preferat sa o numesc caruta?, il privi omul zeflemitor.
- Caruta?! Da’, asculta, tu… tu cine mama naibii esti?
Omul isi trase palaria pe frunte, cu un gest scurt.
- Eu as avea grija cu limbajul, mister, il apostrofa mustaciosul pe un ton calm. Nu poti sa stii pe cine superi in ziua de azi, ma intelegi.
- Cine esti?, urla Bret scurt, isteric.
- Well, vorbi omul cu un aer afectat. Inteleg ca nu m-am prezentat. Indeed, asa este! Am aterizat fara veste in trasura dumitale si te vad nedumerit.
Bret il privea in continuare, cu ochii mari.
- Numele meu este Wyatt Earp. Incantat sa va cunosc. Isi ridica usor palaria. Si va rog sa pronuntati “y”-ul lung, atunci cand ma strigati.
- Ce?, facu Bret.
- Nu ati auzit ce am spus, mister?
- Dar… tu esti mort… demult!
- Sir, eu nu v-am jignit. Va rog sa nu o faceti nici dumneavoastra, altfel…
- Sa te jignesc, esti nebun? Pai cred ca mai ai un pic si faci, cat, doua sute de ani de cand esti mort? Ah, ba nu, hai sa nu fiu rau cu tine. Sa tot fie vreo suta si ceva. Wyatt Earp, ai?
Bret radea.
Legendarul justitiar il privi atent, miscand din mustata, dupa ce rupse dintr-o bucata de tutun si incepu sa mestece preocupat:
- Ce ar fi sa pornim? Putem vorbi si in timp ce calatorim.
- Pai…, facu Brett. Dar in definitiv, why not? Roti cheia in contact si Mustang-ul porni.
- Perfect, incuviinta Earp. Dar, totusi, va rog sa nu manati prea rapid. S-ar putea sa fie teren accidentat mai in fata.
Bret incepu sa rada in hohote.
- Tataie, asa ceva n-ai vazut tu inca. Asta-i autostrada, vezi? Ca-n palma. Iar this baby baga si douasutecincizeci de mile pe ora. Si e un Mustang, m-ai inteles? Pe vremea ta, asta avea patru picioare. Acum are patru roti si patru sute de cai putere sub capota. Ia uite!
Bret tura motorul. Din ce in ce mai mult. Si mai mult. Apoi, la un semn si dintr-un nor de praf, masina pleca de pe loc. Acceleratia ii impinse in scaune. Bret schimba vitezele rapid cu mana dreapta, pe masura ce bolidul isi lua avant. Cand ajunse pe la o suta si ceva de mile pe ora, il privi pe Earp, care, infipt de-a binelea in scaun, se uita drept inainte cu ochii cat cepele.
Bret ranjea, satisfacut. Macar atat. Sa-l surprinda pe batranul pistolar cu ceva ce n-a vazut neam de neamul lui.
- Impresionant, se auzi vocea lui Earp.
Insa in loc sa vina din dreapta, acum vocea venea de pe bancheta din spate. Bret privi in oglinda retrovizoare si-l vazu pe Earp zambind usor tamp, pe sub mustata uriasa.
- Nu-i asa, Billy?, intreba Earp, entuziasmat.
Bret privi in dreapta si dadu cu ochii de un barbat mult mai tanar decat Earp, cu o mustacioara rara si cu o palarie inalta tronand in varful capului. Peste pantalonii prafuiti ai tanarului, odihnea o flinta imensa.
- That’s right, Wyatt! E mai tare decat cel mai tare rodeo ride al meu, ma jur.
Bret era cat pe ce sa scape volanul din maini. Plin de sudoare, isi musca buza si privi scurt in dreapta lui:
- Billy? Billy si mai cum?
- Ia auzi, Wyatt! Billy radea de mama focului. Billy si mai cum?
- Ah, doar zi-i omului cine esti and that’s all, il mustra Earp.
- Well, nu-i posibil, clatina Billy din cap. No, sir. E un singur Billy in tot Vestul, pe care nu-l poti uita, omule.
- In tot Vestul…, ingana Bret fiind atent la drum cat mai mult posibil. Aaa… Billy the Kid?
- That’s right!, urla Billy. Vezi, Wyatt? Nu se putea sa nu stie. Toata lumea ma stie, gringo.
- Yes, Billy, stim ca toata lumea te cunoaste, pufni Earp exasperat.
What the hell?
Bret era bulversat. Se afla in masina, gonind cu peste osutacincizeci de mile pe ora, impreuna cu Billy the Kid, un bandit notoriu si Wyatt Earp, nemilosul justitiar. Spre dezastrul lui, cei doi nu numai ca vorbeau si se intelegeau de minune, dar el vorbea cu ei!
Privi din nou in dreapta si tresari, gata-gata sa scoata volanul de la locul sau. Masina devie violent, cat p-aci sa iasa de pe autostrada. Langa Bret statea calm, invelit in mantaua sa traditionala multicolora, un batran indian. Avea colturile gurii lasate in jos, ceea ce il facea din cale afara de serios, pufaind dintr-o pipa lunga si incovoiata. Parul, lung si alb, prins intr-un coc la spate tinea prinse in el doua pene negre, mari si frumoase.
Cu greu, Bret inscrise din nou masina pe banda din partea dreapta. Respirand sacadat, isi dadu seama ca erau prea multe socuri pentru el. Avea nevoie sa opreasca si sa inteleaga ce naiba se petrece.
Atunci, indianul vorbi:
- Omul alb stie sa ajunga departe. Si poate sa ajunga foarte departe. Doar ca omul alb nu are rabdare. Si omul alb vrea totul acum, ceea ce nu se poate. Nu s-a putut niciodata si omul alb stie asta, undeva in adancul sau.
- Tu… tu cine esti?, isi facu Bret curaj sa vorbeasca.
- Pana Neagra e numele fratelui rosu.
- Ce… Bret vorbea din ce in ce mai greu, sacadat si fara glas. Ce vreti de la mine?
- Omul alb vrea ceva de la fratii lui. Iar fratii lui, si albi si rosii, sunt gata sa il ajute.
- Eu? Ce sa vreau eu? Bret casca ochii mari. Simtea ca se sufoca. Vreau sa opresc, asta vreau, da, da…
- Fratele alb nu mai poate opri. Dar poate fuma cu fratii lui.
Indianul ii intinse pipa si Bret trase un fum.
Tutunul aspru si aromat ii umpluse plamanii si il facu sa deschida larg ochii. Acum distingea drumul. O da, mult mai bine. Senzatia de sufocare disparuse fara urma.
Pana Neagra incepu sa intoneze un cantec, ca un vaiet venit de departe, sacadat, inaltandu-se. Indianul canta, cu privirea ridicata spre plafonul masinii.
Ah-yehaaa. Yee-haa Nohaa!
Urmarea autostrada cu o privire calma. Si atunci observa ca de o parte a ei, se afla un lung sir de oameni, in uniforme diferite, tinandu-si pustile lipite de calcaie. Iar pustile lor se transformau incet, incet in sabii tinute la sold. De cealalta parte a autostrazii, se afla un lung sir de barbati si femei cu pene prinse in parul lung si negru. Priveau inainte, mandri.
Si indianul canta. Aah Yeehaaa…
Bret privi in fata. Prin parbrizul prafuit, nu mai vazu autostrada intunecata si linia ei galbena, punctata din loc in loc. In loc de autostrada, vazu un perete inalt de stanca rosie, care se apropia, cu incetinitorul, parca. Trase aer in piept.
Mustang-ul, nervos si naravas, se izbi cu o forta teribila de zidul rosu. De fapt, la viteza incredibila pe care o avea este sigur ca nicio forma a masinii nu ar fi putut ramane intreaga. Iar omul, nu ar fi avut nici macar timpul sa-si dea seama ce s-a intamplat. Insa pentru Bret, lucrurile au decurs diferit. Inca inainte de impactul rosu, simti cum se inalta si pluteste. Inchise ochii, savurand senzatia unica.
Incredibil.
In extazul plutitor, simti parfumul, imbatator si feminin. Un gust de guma de mestecat, o aroma roz, ii atrase atentia la ceea ce se intampla. O fata blonda il invaluise in parul ei.
Si se cufunda adanc, foarte adanc, intr-un ultim sarut.
17 septembrie 2010, Bucuresti
