Copil fiind…

02 Iun 2010 Un comentariu

by andreidracones in Evenimente Etichete:copii, copil, copil interior, vise, ziua copilului

… o, da, cutreieram!

A fost Ziua Copilului, asadar. Iar eu, ca un adult impielitat ce-mi sunt, am zis ca nu am sarbatorit-o deloc. Si acum nu glumesc – eu chiar credeam cu tarie pana acum vreo o ora, ca nu am sarbatorit-o deloc, DELOC. Ei bine, dar pentru ca lucrurile nu prea pot sa stea intotdeauna asa cum ne dorim sa stea, pe la pranz am primit un mesaj de la bunul meu prieten, VLD: “La multi ani, copile!” Atunci, m-am luminat. Sa fi numit “copile”, poate fi un soc la un moment dat, stii? Pentru ca avem impresia ca “eu, cum, eu – copil???”. Si asta in ideea ca unii zic ca ne pierdem copilaria si devenim “maturi, responsabili, seriosi” , nu? Exact asa cum am auzit de la altii ca trebuie sa fim, pai nu? Adica, pana la urma, multi au auzit in viata lor expresii de genul “fii serios!”, “nu mai fi asa copil!”, “maturizeaza-te odata!”. Si cum ne-am simtit atunci?

In continuare, ziua mea s-a desfasurat aparent fara elemente notabile. Plecand de la o intalnire (d-aia de oameni mari, da), am intrat impreuna cu my brother in Anthony Frost English Bookshop, o librarie cu carti deosebite, multe chiar in editii deosebite. M-am bucurat sa gasesc titluri rare pe piata romaneasca, iar una dintre ele mi-a atras atentia intr-un mod special – “Hero with a thousand faces”, a lui Joseph Campbell – iar alta, intr-un mod foarte special – “Children’s Dreams – Notes from the Seminar Given in 1936 – 1940″, de C. G. Jung. Am rasfoit-o pasionat si chiar un pic euforic si febril. Fiind interesat de subiect, mi s-a parut firesc sa reactionez asa la acest volum si nu am dat mai multa atentie celor intamplate. Ziua s-a desfasurat in continuare si nu pot spune ca normal pentru ca as minti si mai ales as minimaliza tot ceea ce s-a intamplat, iar eu, vorba dlui. profesor Ion Manzat, “nu me dau si nu me dau”. Si am felicitat nonsalant pe toata lumea care mi-a iesit in cale cu un “La Multi Ani” calduros pentru Ziua Copilului, primind desigur priviri contrariate sau intrebatoare, spre deliciul situatiei.

Seara, dupa un film, m-am gandit ca poate n-ar fi rau sa citesc ceva. Si, ah, mi-am zis eu, ca tot nu am mai citit de mult timp ceva cu adevarat relaxant, o poveste, am luat la repezeala din biblioteca un volum de Hesse, si culmea, era tocmai “Pe urmele Visului”, volum de basme moderne. Dupa ce am terminat de citit basmul, am ramas gandindu-ma la ziua ce a trecut, ca a fost Ziua Copilului si ca as fi vrut sa pot scrie ceva despre asta, dar eu, care nu o sarbatorisem in niciun fel, nu-i asa, desigur nu aveam ce povesti. Si privind in treacat la ceas, vad ca orologiul batuse 12. Atunci mi-am dat seama ca eu tocmai inainte de finalul zilei, citisem un basm, un aspect atat de specific copilului , sau poate, mai degraba, laturii de copil din interiorul nostru. Deasemenea, citisem si discutasem despre vise, alte aspecte pe care copii stiu sa le ia foarte in serios, iar noi, adultii, mai uitam, asta, pentru ca noi nu dam atentie unor prostii, nu-i asa?

Si vraja zilei se simte inca atat de bine!